Vine gerul peste România – Temperaturile vor scădea în aproape toată țara, până la minus 20 de grade Celsius

Este informare de ninsori și vânt alert pentru jumătate de țară. Va ninge și se va depune strat consistent de zăpadă, iar apoi vremea se va răci deosebit de mult în următoarele zile, în weekend temperaturile scăzând până la minus 20 de grade Celsius în țară, potrivit DIgi24.
Meteorologii au emis, joi dimineaţa, avertizări Cod galben de viscol, valabile în zonele montane din şase judeţe situate în Transilvania, Moldova şi Muntenia. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 10:00, în zona de munte a judeţului Cluj,
la o altitudine de peste 1.800 de metri, va ninge şi vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 60-70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

În următoarele patru zile, gerul va cuprinde aproape întreaga țară. Nu va mai ninge, dar temperaturile vor scădea noaptea până la minus 20 de grade Celsius.

Ziua, temperaturile vor fi preponderent negative în cea mai mare parte a țării. Va fi ger până miercurea viitoare, iar apoi temperaturile vor începe să crească ușor.

Zilele următoare temperaturile vor începe să scadă semnificativ și se vor înregistra maxime de doar -1 grade pe timpul zilei, dar și minime de -20 grade pe timpul nopții.
„Vor mai fi precipitații sub formă de ninsoare, pe arii mai restrânse. Temperaturile vor scădea treptat, dacă azi vom mai avea temperaturi 0-5 grade, în zilele care urmează temperaturile maxime vor fi și ele negative. Pe parcursul zilei de vineri ne așteptăm să avem maxime negative de -6, -1. Temperaturile minime vor scădea și noapte, vom avea – 10 prima noapte de vineri spre sâmbătă.
Vom avea parte și de precipitații sub formă de ninsoare, slabe cantitativ”, a explicat la Realitatea Mirela Polifronie de la ANM.