Un preot din judeţul Arad a murit în timpul Sfintei Liturghii. Părintele Ioan Iercoșan avea 66 de ani.

Un preot a murit în timpul Sfintei Liturghii. Este vorba despre părintele Ioan Iercoșan, preot paroh în Parohia Aldești și filia Voivodeni, Protopopiatul Sebiș,anunță livearad.ro.

Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei împreună cu Preasfinţitul Părinte Episcop vicar Emilian Crişanul, alături de preoții și credincioșii din Arhiepiscopia Aradului se roagă Bunului Dumnezeu să-i așeze sufletul împreună cu drepții și să dăruiască mângâiere membrilor familiei îndoliate și fiilor duhovnicești.

Un preot a murit în timpul Sfintei Liturghii. Cine era părintele Ioan Iercoşan

Părintele Ioan Iercoșan s-a născut la data de 1 martie 1954, în localitatea Bârsa,

Jud. Arad. După absolvirea şcolii gimnaziale a urmat cursurile Seminarului Teologic din Caransebeș. În 6 iulie 1975 se căsătorește cu tânăra Ana Hamat.

Este hirotonit preot la 19 august 1975, pe seama Parohiei Susani. Din anul 1976 până astăzi a păstorit credincioșii din Parohia Aldești și satul Voivodeni, Protopopiatul Sebiș.

În Aldești, părintele s-a ocupat de zidirea actualei biserici, cu hramul ,,Buna Vestire”, care a început în anul 1994 și a fost finalizată în 1999, construită în locul bisericii vechi din 1864. Noua biserică a fost târnosită de către Înaltpreasfințitul

Părinte Timotei la 17 decembrie 2006. Tot atunci, pentru bogata activitate desfășurată în parohie, este hirotesit iconom.