Nicolae Ciucă, anunț important pentru români. Ce se întâmplă cu facturile la energie

În ultima perioadă s-a vorbit tot mai mult despre plafonarea prețurilor la energia electrică. Nicolae Ciucă, premierul României, a făcut mai multe anunțuri importante în acest sens, menite să clarifice nelămuririle românilor.

Nicolae Ciucă, despre plafonarea prețurilor
Nicolae Ciucă a vorbit despre plafonarea prețurilor, subiect din ce în ce mai discutat, mai ales de la începutul anului. Astfel, premierul a declarat marți că toate facturile la energie și gaze care nu au respectat plafoanele prevăzute de lege vor fi refăcute.

Premierul spune că până la refacerea facturilor, clienții nu vor fi penalizați, dar va veni momentul în care toți își vor achita datoriile corespunzătoare. Se vorbește tot mai mult despre acest aspect, motiv pentru care premierul a decis să aducă lămuriri românilor.

„Românii au nevoie de garanții privind corectitudinea facturării consumului de energie electrică și gaze naturale. Pentru garantarea eficienței măsurilor de protecție a cetățenilor – consumatori casnici -, urmează a fi refăcute facturile care nu au respectat plafoanele reglementate. Până la refacerea calculelor de către furnizori, aceste categorii de facturi nu vor fi purtătoare de penalități”, a declarat premierul.

O nouă schemă de ajutor de la 1 aprilie
Premierul a mai făcut un anunț important pentru o anumită categorie de români, care peste câteva luni va primi un sprijin semnificativ din partea statului. Mai exact, peste mai puțin de o lună, va fi aplicată o nouă schemă de ajutor, care va include TVA redus la 5%, precum și compensarea certificatului verde și a bonusului de cogenerare pentru consum.

La data de 1 februarie vor fi lansate mai multe măsuri de sprijin pentru cei din domeniul agricol și alimentar, care vor schimba complet situația din acest două domenii de activitate. În plus, de la data de 1 aprilie va fi realizată și o schemă de sprijin pentru IMM-uri.